Apocalipsa Cailor

Inceputa in Romania, din Anglia venind, Apocalipsa Cailor vine si face inconjurul Europei si probabil, al lumii. Pornita ca o stire in presa de scandal englezeasca cu origine intr-o tara „exotica”, pe seama careia poti pune toate ororile din lume, ca doar e stiut ca aici, in Romania, de la bautul singelui la micul dejun, la clonatul cardurilor si furatul portmoneelor, tot ce e rau si condamnabil face parte din obiceiurile locurilor si pe seama blamatei Romanii poti pune orice, ca cititorii te cred. Asa ca ziaristii „scolii bbc” au inceput sa toarne la imventii: ca in Romania caii au SIDA si din aceasta pricina au fost exterminati (Romania/SIDA, nu?!), ca au fost interzise carutele si pretul cailor a scazut atit de mult ca i-am taiat pe toti si i-am trimis in UK (Romania/carute) etc. Pe fundal, romanii fiind prezenti alaturi de fratii bulgari in presa din insula ca hoarda migratoare care va albi perfidul Albion.
Bref, intre timp s-a aflat o parte din adevar si anume ca niste afaceristi olandezi au plimbat niste facturi prin UE si carnea de cal plecata cu acte in regula din Romania, a ajuns ca fiind de vita in Franta pe care a livrata-o englezilor direct in lasagne „de vita”!.
Nimic extraordinar! Credeam ca totul se va termina aici, a fost si un articol in The Economist care a facut o analiza pertinenta fenomenului pus pe seama zgirgeniei consumatorului bricatic care se uita la fiecare penny si a lanturilor de supermarketuri care preseaza producatorii sa faca lucruri cit mai ieftine si astfel a aparut calul pe post de vita, diferenta de pret fiind undeva la 1500EUR/to.
Si cind credeam ca totul s-a terminat, caii au aparut din noi! In Spania, Italia, Germania, Polonia… Francezii, care au pocit-o, au hotarit ca nu mai folosesc decit carne de vita din Franta, ca sa nu se mai trezeasca cu vreun cal in farfurie!
Si astfel, ceea ce credeam ca va fi doar un subiect al ziarelor de scandal in UK care atenteaza la imaginea imaculatei Romanii, se pare ca se va transforma intr-un scandal paneuropean si poate chiar mondial are ridica putin valul despre un subiect tabu al civilizatiei noastre: pina la urma, cu ce ne hranim? Dar la aceasta intrebare cred ca vom reveni.
Intrebarea pe care mi-o pun si la care nu am deocamdata un raspuns satisfacator: citi cai mai sunt prin Europa, de au ajuns sa faca parte din meniul zilnic al europeanului, de altfel protejat prin tot felul de supra-reglementari?

Posted from WordPress for BlackBerry

De la capat.

Am vrut sa-l șterg. Nu am mai scris nimic de foarte mult timp si îmi este din ce in ce mai greu să scriu, sa mai exprima. Imi este foarte greu să înțeleg.

Ceva a rămas neschimbat in tot acest timp.  „…România,  o țară sălbatică…”. Acest fir roșu,  de care nu ne putem desprinde.

Deci,  bine v-am regăsit!

Related articles

• Vesti bune pentru piata dar proaste pentru guvern (florincitu.wordpress.com)
• Scotland Yard’s £2m plan to cut crime by migrants (express.co.uk)
• Bar on migrant workers ‘leads them to stay longer in UK and bring families’ (guardian.co.uk)
• roma gypsies heading for britain (thesun.co.uk)
• Russia arrests suspect in Romania, UK shootings (news.terra.com)
• Romania Cards and Payments Industry Analysis & Forecasts to 2017 in New Research Report at RnRMarketResearch.com (prweb.com)

EXCLUSIV GÂNDUL: GUVERNUL USL

Image via Wikipedia

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul că Guvernul USL va avea în componenţă multe nume noi, trei-patru „experimentaţi” şi posibil câţiva „tehnocraţi”.

Protocolul Uniunii Social Liberale prevede ca, în cadrul Guvernului USL, PSD şi Alianţa de CentruDreapta (PNL-PC) să aibă un număr egal de miniştri, aplicându-se sistemul parităţii. După negocieri între cele două părţi, s-a stabilit ca Victor Ponta să fie propunerea Uniunii pentru funcţia de premier, în timp ce Crin Antonescu va fi candidatul USL pentru funcţia de preşedinte. Structura viitorului Guvern urmează să fie un compromis între propunerea PNL – 11 ministere şi cea a PSD – 13 ministere, plus patru miniştri delegaţi.

 

„După prezentarea tuturor programelor sectoriale vom lua o decizie finală privind structura Guvernului. Viitorul ministru trebuie să fie un om fără probleme şi vor exista maximum 3-4 nume de oameni experimentaţi, foşti miniştri, nu va fi un guvern nou-nouţ. Este posibil ca în viitorul guvern să fie nominalizaţi şi independenţi, tehnocraţi”, a declarat pentru gândul Victor Ponta. Chiar dacă preşedintele PSD susţine că până în acest moment nu s-a discutat în cadrul USL despre vreo propunere de ministru, surse din USL au declarat că există o serie de favoriţi pentru şefia ministerelor.

Ministrul „invizibil” de la Finanţe

Liberalii susţin că Ministerul de Finanţe le revine, deoarece social-democraţii vor desemna premierul. Crin Antonescu l-a propus anul trecut pentru această funcţie pe Claudiu Doltu, profesor la ASE, fost consilier prezidenţial al lui Emil Constantinescu, consilierul lui Mugur Isărescu la începutul anilor 2003 şi secretar de stat la Finanţe în timpul guvernării Tăriceanu. În 2006, acesta a fost numit reprezentantul ţării noastre la Banca Mondială, funcţie deţinută până în 2009. Nominalizarea lui Doltu pentru acest minister a trezit nemulţumiri în PNL, Varujan Vosganian simţindu-se nedreptăţit de faptul că nu a fost propus pentru această funcţie, deşi el a fost cel care a scris programul economic al PNL. Doltu a avut în ultimul an o prezenţă discretă în spaţiul public, el nefiind promovat de partid. „Întrebaţi la partid de ce nu apar mai des la televizor”, a fost reacţia lui Claudiu Doltu. El a reprezentat PNL la discuţiile cu FMI în calitate de ministru al Economiei şi Finanţelor în Cabinetul alternativ al liberalilor. Un alt nume vehiculat pentru Ministerul de Finanţe este cel al deputatului Daniel Chiţoiu , fost şef al ANAF în guvernarea Tăriceanu. Acesta conduce în prezent Comisia de Buget şi Finanţe a PNL.

Secretarul general al PNL la Transporturi

Un alt nume cu şanse foarte mari pentru a ocupa fotoliul de ministru în guvernul Ponta este Eduard Hellvig – secretar general al PNL şi apropiat al lui Crin Antonescu. El urmează să conducă fie ministerul Transporturilor, fie un minister nou care să înglobeze şi Comunicaţiile. Surse din PNL dau ca sigură prezenţa lui Hellvig în Guvernul USL. Secretarul general al PNL este doctor în Ştiinţe Politice şi a fost deputat PC (PUR) în legislatura 2004-2008. În cadrul USL nu s-a stabilit dacă acest minister va îngloba şi Ministerul Dezvoltării Regionale, existând discuţii ca acesta să fie trecut la Ministerul Administraţiei.

Andrei Marga la concurenţă cu Ecaterina Andronescu

Profesorul şi fostul ministru Andrei Marga este cel unul dintre cei mai mediatizaţi miniştri ai Cabinetului din umbră al USL. CV-ul acestuia, dar şi relaţia cu Crin Antonescu l-au impus pe Marga drept favorit în competiţia pentru şefia Ministerului Educaţiei. Surse din PSD au declarat pentrugândul că Ecaterina Andronescu are şanse mici să ajungă în fruntea ministerului, deoarece relaţia acesteia cu Victor Ponta „nu este una foarte bună”. De altfel, în timpul guvernului PSD-PDL între cei doi a existat un schimb dur de replici, Ponta reproşându-i la momentul respectiv că a acceptat prea uşor modificările aduse legii Educaţiei de premierul Boc. Nici social-democratul Alexandru Athanasiu nu se numără printre preferaţii lui Victor Ponta, au adăugat surse din PSD. În acest context, Educaţia are şanse mari în portofoliul liberalilor.

Cultura la Mircea Diaconu

Senatorul PNL, Mircea Diaconu, a fost desemnat de Crin Antonescu pentru Ministerul Culturii, propunerea fiind agreată şi de social-democraţi. Actor şi director al teatrului Nottara, Diaconu s-a acomodat şi cu spaţiul politic, fiind o prezenţăconstantăîn emisiunile de profil. De la social-democraţi, numele vehiculat pentru a prelua acest minister a fost cel al Olguţei Vasilescu.

Munca la Mariana Câmpeanu

Fostul ministru al Muncii în guvernul Tăriceanu, Mariana Câmpeanu, este creditată cu prima şansă pentru a reveni în fruntea acestui minister în cazul în care USL va ajunge la guvernare.

PC ia Agricultura

Surse din USL susţin că preşedintele PC, Daniel Constantin, va prelua Ministerul Agriculturii. „Sunt speculaţii că aş putea ajunge acolo, nu am discutat despre portofoliul de ministru al Agriculturii. Ca om care a lucrat foarte mult în agricultură vă pot spune însă că viitorul ministru va trebui să stimuleze asocierea în agricultură. Nu este competitivă o agricultură fărâmiţată dacă vrem să fim competitivi în plan european, unde fermele între 5 şi 100 ha primează. Nu avem un sistem de irigaţii şi depindem de vreme. Nu există un sprijin pentru agricultura ecologică. În momentul de faţă avem evaziune exagerată în agricultură, iar acest lucru este generat de faptul că nu avem o politică fiscală care să stimuleze agricultura. Atâta timp cât avem TVA de 24% nu putem vorbi despre agricultură competitivă”, a declarat pentru gândul Daniel Constantin întrebat ce va face dacă va ajunge ministrul Agriculturii.

Apărarea la PNL

Surse din PNL au declarat pentru gândul că Ministerul Apărării va reveni liberalilor, urmând să fie decisă persoana care va ocupa această funcţie. Chiar dacă Crin Antonescu l-a nominalizat pe generalul Corneliu Dobriţoiu ministru din umbră la Apărare, poziţia sa este contestată de Teodor Meleşcanu. În cazul în care acesta nu va fi numit ministru de Externe, poate prelua portofoliul Apărării.

Dragnea, ministru de Interne şi vicepremier

În tabăra social-democraţilor, ministerul de Interne este rezervat pentru secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Preşedintele CJ Teleorman a mai ocupat această funcţie la începutul anului 2009 în guvernul Boc, dar a demisionat după ce a refuzat să numească anumiţi oameni în structurile Ministerului. Surse din PSD au declarat pentru gândul că Dragnea vizează şi poziţia de vicepremier în cadrul Guvernului USL.

Corlăţean, favorit la Externe

Preşedintele Comisiei de politică Externă a Senatului, Titus Corlăţean, este favorit pentru a deveni ministru de Externe în guvernarea USL. Pesedistul a pierdut această funcţie în 2008, fiind preferat Cristian Diaconescu. Corlăţean este vocea partidului în materie de politică externă alături de cea a lui Adrian Năstase. Pe acelaşi minister, liberalii l-au propus pe fostul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu.

Justiţia la Şova

Chiar dacă numele său a fost implicat în scandalul Turceni-Rovinari, senatorul PSD Daniel Şovarămâne unul dintre favoriţii pentru preluarea şefiei Ministerului Justiţiei. Prieten cu Victor Ponta, Dan Şova a avut o ascensiune rapidă şi pe linie de partid, fiind ales în fruntea Comisiei de Integritate Morală a PSD. Un alt nume vehiculat pentru Ministerul Justitţiei este cel al senatorului Ioan Chelaru. Surse din PSD susţin că ultimul cuvânt la Justiţie îl va avea Victor Ponta care va dori să aibă un specialist în fruntea Ministerului. „Nu trebuie să uităm că Ponta este procuror şi nu va dori să pună pe cineva controversat la acest minister. Decizia îi va reveni lui în totalitate”, au precizat surse din partid.

Sănătatea pe mâinile PSD

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Florian Popa şi deputatul Nicolae Bănicioiu sunt numele vehiculate pentru a prelua Ministerul Sănătăţii. Doctorul Popa este susţinut de filiala PSD Sector 2, în timp ce Bănicioiu este sprijinit de Liviu Dragnea.

Carmen Moldovan, în cărţi pentru Mediu

Preocupările ecologiste ale deputatului PSD, Carmen Moldovan, i-au crescut acesteia şansele de a prelua Ministerul Mediului. Moldovan a fost cea care l-a sfătuit pe Victor Ponta să aducă în sediul din Kiseleff coşuri speciale pentru gunoi, să creeze un spaţiu pentru reciclarea bateriilor şi să fie interesat de maşinile eco. Un interes aparte pentru Ministerul Mediului îl are şi filiala PSD dinConstanţa. În 2008, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu l-au impus în fruntea Ministerului pe Nicolae Nemirschi. Astfel, viitorul ministru va trebui să aibă şi acceptul pesediştilor de la malul mării.

Iancu la Industrie

Pentru portofoliul de la Industrie sunt în cărţi deputaţii PSD Iulian Iancu şi Constantin Niţă. Ultimul a fost ministru al IMM-urilor în guvernul PSD – PDL. În cadrul USL nu s-a luat însă o decizie finală dacă acest minister va fi de sine stătător sau va fi lipit Ministerul Economiei.

Cum se aleg ministerele

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul că a stabilit cu Crin Antonescu ca alegerea ministerelor să nu se facă alternativ de fiecare partid. „Se va merge pe un sistem diferit faţă de cel din 2008. Nu vom merge pe sistemul în care fiecare alege pe rând câte un minister. Fiecare parte va propune câte 3-4 nume pentru un minister şi apoi vom stabili cine va fi ministru”, a precizat Ponta. El a spus că a ales acest sistem pentru a nu se afla în aceeaşi situaţie ca premierul Emil Boc care a trebuit să lucreze cu oameni pe care nu îi cunoştea.

Ion Iliescu vrea „examene severe” în ministere

„Miniştrii trebuie să fie oameni cu greutate cu pregătire, cu orizont larg politic şi cu experienţă politică ca lumea şi sub ei trebuie protejaţi profesioniştii care să nu se schimbe odată cu echipa guvernamentală”, a declarat pentru gândul Ion Iliescu. Preşedintele de onoare i-a recomandat lui Victor Ponta să facă o selecţie rapidă a funcţionarilor din aparatul de stat. „Trebuie aduşi profesionişti în ministere şi să fie păstraţi doar cei care ştiu carte. Trebuie să aibă loc examene severe şi înlăturaţi cei care au intrat pe pile, pe rudenii, pe clientelism politic”, a adăugat fostul preşedinte. Iliescu a subliniat că administraţia centrală este „umflată” şi că viitoarea guvernare trebuie să aibă o „structură mai ieftină şi mai eficientă”. „Poate fi o formulă cu 20 de ministere bine aşezată şi cu economie de personal, poate să fie una cu 10 dar supraîncărcată. Nu numărul ministerelor este important, ci personalul care lucrează pentru ele”, a conchis preşedintele de onoare al PSD, care a deplâns soarta specialiştilor din ministere.

DW: Falimentul încrederii – o revista a presei

Image via Wikipedia

Doua teme recurente, care vor capta şi în zilele următoare atenţia analiştilor, ţin şi azi capul de afiş al presei: turbulenţele de pe pieţele financiare şi riscul ca violenţele sociale să se extindă în Europa.

Veşti deprimante de la Londra, unde cetăţenii s-au înarmat formînd gărzi civile spre a se apăra de jafuri şi violenţe. Deprimante fiindcă este cît se poate de limpede că cetăţenii şi-au pierdut încrederea în stat şi în capacitatea forţelor de ordine şi securitate de a-i apăra.

Iar poliţia este depăşită de evenimente, prost echipată şi obligată prin lege să riposteze blînd la durităţile străzii, relevă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG în articolul de fond de pe prima pagină.

Pulverizarea valorilor bursiere sunt în comparaţie cu cea a valorilor care asigură coeziunea unei societăţi un simplu fleac, crede DER STANDARD, explicînd aparent surprinzătoarea constatare astfel:

Cînd după ce ai asudat studiind în amfiteatre arhipline, constaţi că nu ai nici o şansă de a-ţi mai împlini năzuinţele profesionale, cînd nici facebook-ul nu-ţi mai serveşte la nimic, atunci te slujeşti de ocazia de a te elibera de frustrări sub scutul mulţimii. Şi, mutatis mutandis, ziarul austriac extrapolează situaţia comparînd comportamentul răzvrătiţilor cu cel al bancherilor: Înhaţă ce poţi şi ia-o la goană. Aceştia sunt bancherii străzii. Iar fenomenul nu poate fi curmat nici cu ajutorul forţelor de poliţie sau al promisiunilor vane, ci cu fapte.

De multă vreme ţările noastre ar fi trebuit să combată deficitele bugetare care au dus la o extremă îndatorare, iar întemeietorii Uniunii Europene au ştiut că datoriile excesive sunt călcîiul lui Ahile.

Dovada – scrie LE COURIER PICARD – periferiile marilor oraşe clocotesc. Iar în Spania, în Italia, în Germania gradul de alertă este maxim. Consumul a fost ridicat la rangul de valoare supremă şi prin urmare cei care nu au parte de el, ating un grad de frustrare care duce la violenţe.

Ce-i determină pe tinerii britanici să devasteze, să dea foc, să spargă şi jefuiască maşini, locuinţe, prăvălii? Ca de obicei, consideră LIBERATION, la mijloc este un amestec de furie, nemulţumire şi plictis, de provocare şi oportunism, un deget acuzator îndreptat spre toate autorităţile statului, în primul rînd spre poliţie. Şi mai este o glorificare a consumului, după cum o dovedesc jafurile comise .

Primejdia ca scenele de pe străzile Londrei să se repete în Germania este moderată şi fiindcă, spre deosebire de Regatul Unit, Republica Federală are un sistem de securitate socială mult mai solid. Ceea ce nu înseamnă că în Germania nu ar exista sărăcie. Dar cine prooroceşte aici violenţe sociale precum cele din Anglia, acela şi-a cam pierdut simţul realităţii – deduce SÄCHSISCHE ZEITUNG.

HANDELSBLATT crede că nu doar sărăcia i-a scos în stradă pe tinerii protestatari violenţi din Marea Britanie, ci şi carenţele de recunoaştere, lipsa de prestigiu social al unui strat din ce în ce mai larg al populaţiei. Chiar şi membrii clasei de mijloc se tem mai mult de pierderea respectului şi prestigiului social decît de sărăcia propriu zisă, opinează cotidianul economic german.

Pe pieţele financiare domneşte teama că zona monetară euro ar putea aluneca într-o stagnare economică. Spaima este justificată fiindcă dacă Franţa şi Italia îşi înăspresc politica economică, ele intră într-un nou ciclu de involuţie, avertizează EL PAIS, deducînd şi consecinţele stagnării: pierderea de locuri de muncă, şomaj, sporirea tensiunilor sociale.

Fără un nou start, nici Statele Unite nici Europa nu vor da de capăt crizei. Există mai multe posibilităţi pe care, susţinînd ideea unui nou început, DIE PRESSE le enumeră: ştergerea datoriilor, puţin probabilă fiindcă deţine un potenţial conflictual politic, reforma fiscală, de asemenea pur ipotetică şi inflaţia, aceasta din urmă fiind cea mai probabilă şi mai atrăgătoare şi pentru politicieni, cu condiţia să nu degenereze în hiperinflaţie.

LA REPUBBLICA sintetizează situaţia de moment şi scrie: politica şi băncile fiind dezarmate, domneşte speculaţia. Dar mai există o problemă – inteligenţa colectivă a lumii financiare este redusă, emoţiile în schimb puternice şi schimbătoare, cum turbulenţele şi haosul din ultimele zile o şi dovedesc.

Autor: Rodica Binder
R1®

WSJ: Prin ce diferă criza actuală de cea din 2008

Image by Todd Barnard via Flickr

Ideea că actuala criză este de fapt o repetare a celei din 2008, că actualele probleme fac parte dintr-un ciclu fără sfârşit, seduce bancherii de pe Wall Street şi investitorii.

Adepţii acestei idei au chiar şi un moment Lehman Brothers – 2 care să le întărească convingerea. Retrogradarea istorică a ratingului SUA de către agenţia de evaluare financiară S&P este, pentru ei, un substitut al căderii băncii americane de investiţii Lehman Brothers în septembrie 2008, un eveniment care a făcut ca ceea ce părea de neconceput să se întâmple şi a băgat în sperieţi pieţele din întreaga lume, scrie Wall Street Journal.

Au nimerit-o, însă, doar cu ultima parte. Investitorii păreau categoric speriaţi luni, când bursele asiatice şi europene au scăzut vertiginos, iar indicele Dow Jones al bursei de la New York a pierdut peste 5% din valoare. Dar turbulenţele de pe pieţe nu sunt suficiente pentru a demonstra că istoria se repetă.

Sunt trei diferenţe fundamentale între criza financiară de acum trei ani şi evenimentele din prezent.

Prima, şi cea mai evidentă: cele două crize au origini complet diferite. Cea veche s-a propagat de la coadă la cap. A început de la debitorii ipotecari prea optimişti, a urcat pe Wall Street, cu ceva ajutor din partea agenţiilor de rating, şi a terminat prin a infecta întreaga economie globală. Colapsul sectorului financiar a declanşat recesiunea economică.

Spre deosebire, problemele din prezent se propagă de la cap la coadă. Guvernele lumii, nepundu-şi stimula economiile şi pune în ordine afacerile interne, au pierdut treptat încrederea mediului de afaceri şi a comunităţilor financiare, ceea ce a cauzat reducerea accentuată a cheltuielilor sectorului privat şi a investiţiilor, punând bazele unui cerc vicios care duce la şomaj ridicat şi creştere economică anemică. Acum, pieţele şi băncile sunt victimele, nu făptaşii.

A doua diferenţă este, probabil cea mai importantă. Gospodăriile şi companiile financiare s-au ospătat din creditul ieftin în 2007-2008. Când balonul a explodat, graba de a scăpa de datorii a provocat un şoc maşiv recesionist. Acum, problema e tocmai contrariul. Slăbiciunile economiilor determină companiile şi consumatorii să pună bani deoparte şi să se ferească de datorii, ceea ce are ca rezultat un consum şi creştere a investiţiilor anemice.

Ultima distincţie constă în consecinţele directe ale primelor două. Având în vedere originile, catastrofa financiară din 2008 a avut o soluţie simplă, deşi dureroasă: guvernele au trebuit să intervină prin reducerea dobânzilor, salvări de bănci şi injecţii de capital în economii.

Astăzi, un asemenea răspuns nu se regăseşte în meniu. Actualele tensiuni nu sunt provocate de lipsa lichidităţilor sau de grade de îndatorare prea mari. Principala problemă este un deficit cronic de încredere de care suferă actorii financiari şi guvernele, care nu reuşesc să convingă că pot impulsiona economiile

DW: Strategia pentru regiunea Dunării

 Consiliul European urmează să adopte, în următoarea sa şedinţă (23/24 iunie), „Strategia pentru regiunea Dunării” – un proiect de cooperare macroregională menit să contribuie la dezvoltarea bazinului Dunării.

Aspectele principale menţionate în documentul de şaisprezece pagini ce urmează a fi semnat săptămâna viitoare sunt infrastructura, protecţia mediului, dezvoltarea economico-socială şi sporirea securităţii în bazinul Dunării. Antrenate în proiectul care aplică noul concept de coeziune teritorială inclus în Tratatul de la Lisabona vor fi paisprezece ţări, dintre care opt state membre ale UE. „Dorim ca bazinul Dunării să aibă un viitor, să devină o regiune prosperă şi competitivă”, a declarat pentru Deutsche Welle ministrul pentru probleme europene din Bavaria, Emilia Müller. Strategia pentru regiunea Dunării reprezintă o platformă de încurajare a parteneriatelor la nivel local şi regional care sprijină cooperarea între autorităţi, sectorul privat şi societatea civilă. Planul de acţiune este structurat pe patru piloni principali şi unsprezece domenii prioritare de la transport naval şi turism până la cercetare şi educaţie sau combaterea criminalităţii. Ţările riverane vor coordona două câte două activităţile aferente domeniilor prioritare. Fiecărui stat din regiune îi revin maximum trei domenii principale. De pildă, România preia responsabilitatea proiectelor legate de transportul naval alături de Austria, de promovarea turismului şi culturii împreună cu Bulgaria şi managementul riscurilor de mediu, alături de Ungaria. Împreună cu Austria, Moldova va coordona activităţile de educaţie şi formare. „În Moldova nu avem materie primă. Singura noastră resursă este capitalul uman şi trebuie să investim în el”, a declarat Valeriu Gheorghiu, Directorul Departamentului Integrare Europeană din cadrul ministerului de Externe de la Chişinău.

Fluviul care ne leagă

Proiectul „Strategia pentru regiunea Dunării” nu dispune de un buget propriu aşa încât acesta va trebui suportat de la alte fonduri. Născut la iniţiativa României şi Austriei (în 2008), acesta va contribui la diminuarea decalajelor dintre zonele sărace şi cele bogate din spaţiul dunărean, la o mai bună protecţie a mediului şi la susţinerea dezvoltării economice, sociale şi culturale a regiunii. Toate statele riverane sunt angrenate în proiect în calitate de parteneri cu drepturi egale. Experţii sunt de părere că pentru proiectele bune se va găsi finanţare aşa cum s-a întâmplat şi în cazul strategiei pentru Marea Baltică – primul concept macroregional al Uniunii Europene. Kurt Bodewig, fost ministru federal al transporturilor şi actual preşedinte al Forumului pentru Marea Baltică – proiect din cadrul strategiei cu acelaşi nume care vizează reducerea poluării de către vapoare – încurajează noua iniţiativă: „Cred că cel mai important este ca ţările participante, atât cele membre ale UE cât şi cele din afara spaţiului comunitar, să se înţeleagă asupra proiectelor comune.” Dunărea leagă circa 115 milioane de europeni, dar cât de strânse sunt relaţiile dintre ei o va demonstra succesul proiectelor ce urmează a fi derulate în regiune. „Pentru Republica Moldova„, afirmă Valeriu Gheorghiu: „Cooperarea în strategia Dunării este foarte importantă pentru că o plasăm în contextul cooperării noastre cu UE. Aşa cum cooperăm cu UE în domeniul bunei democraţii, al eficienţei energetice, al contactelor de la om la om, tot astfel aceste domenii sunt incluse şi în strategia Dunării. De aceea o considerăm o modalitate în plus de a consolida cooperarea cu UE în vederea atingerii obiectivului nostru major: asocierea politică şi integrarea economică în UE.”

Autori: Anila Shuka Mikat, Claudia Ştefan

DW: Istoria ideii de regionalizare

După aproape 10 ani de tăcere, un proiect politic devenit un veritabil tabu revine în centrul preocupărilor politicii româneşti.

 Primul ministru Emil Boc susţine astăzi că proiectul regionalizării a fost iniţiat în realitate de Guvernul Năstase, dar că s-ar fi temut să-l ducă la bun sfârşit. Într-adevăr Adrian Năstase, cu ocazia vizitei din 2002 a comisarului european Michel Barnier, care se ocupa pe atunci cu politica regională, declara, printre altele, că o variantă pentru România ar putea fi împărţirea ţării pe regiuni de dezvoltare după model european.

De fapt dezbaterea publică a încetat la scurtă vreme după ce a început. La Cluj, politologul ungur Molnár Gusztáv formulase împreună cu un grup restrâns de colaboratori, un proiect privitor la împărţirea ţării în regiuni cu identitate istorică mai bine definită. În cuprinsul unui Memorandum publicat de revista “Provincia”, semnatarii propuneau “partidelor politice, administraţiilor locale, liderilor marcanţi de opinie şi societăţii civile” mai multe idei “referitoare la construcţia politică şi administrativă a unei Românii a regiunilor, în consens cu dezbaterea care se desfăşoară la nivel european despre viitorul Europei unite”.

Îndată după declaraţia primului ministrului Adrian Năsase, grupul de la Cluj din jurul revistei „Provincia” a relansat subiectul reuşind să agite puţin scena politică şi mediatică a momentului. Unii dintre semnatarii Memorandumului au fost invitaţi la Bucureşti la emisiuni de televiziune, dar ambianţa era mai curând una marcată de suspiciune. Chiar dacă printre semnatarii acelui document se aflau şi români, faptul că ideea venise din cercuri politice şi intelectuale maghiare a  fost hotărâtor. De altfel nu a trecut mult timp şi primul ministru Adrian Năstase a refuzat pur şi simplu să mai discute subiectul, avertizând pe cei care ar persevera că păşesc pe un teren periculos. S-a creat de aceea impresia că Memorandumul de la Cluj, în loc să anime dezbaterea, mai curând a inhibat-o.

Documentul publicat pentru prima dată în decembrie 2001 a fost semnat, într-adevăr, într-o proporţie covârşitoare de maghiari. Acest lucru era semnificativ pentru spiritul public. Semnatarii români s-au recrutat mai ales din rândul unor intelectuali care militau pentru depăşirea resentimentelor din trecut şi puţini dintre ei au continuat să militeze pe teren politic, retrăgându-se în activităţi pur intelectuale. De altfel, participarea lor la Memorandum a părut să fie mai mult o formă de credibilizare a unui proiect maghiar, deoarece nu păreau pregătiţi să intre în dezbatere cu cele mai potrivite argumente. Lipsa unei susţineri româneşti consistente a fost cu siguranţă partea slabă a acelei iniţiative.

Memorandumul de la Cluj nu conţinea însă nimic subversiv, dimpotrivă, făcea câteva declaraţii de principii foarte ferme, menite să risipească neîncrederea. “În accepţiunea noastră, se spunea în document, proiectul construcţiei regionale a României nu are nimic în comun cu secesionismul sau cu iredentismele de orice natură”. Cu toate acestea, o nefericită ambiguitate lexicală a continuat să alimenteze suspiciunile. La punctul 6, de exemplu, se propunea “discutarea înfiinţării unor consilii regionale sau a parlamentelor provinciale localizate în reşedinţe regionale sau capitale provinciale”. Părea, desigur, prea mult, fie şi ca simplă propunere. „Parlamentele provinciale”, păreau, în context, sinonime pentru „consiliile regionale”, dar dacă erau mai mult decât atât?

După 9 ani de zile şi după admiterea României în UE, subiectul beneficiază de o ambianţă politică mai calmă. Totuşi, faptul că UDMR are un punct de vedere distinct crează pe mai departe dificultăţi. Pentru români pare cu totul indiferent dacă judeţul Alba participă sau nu la aceeaşi regiune cu judeţul Harghita, dar pentru unguri nu. Or, o reformă de o asemenea anvergură nu poate reuşi fără asentimentul tuturor. Şi nici nu are rost o reformă care nu vine în întâmpinarea unor speranţe reale. O nouă tăietură arbitrară, care nu ţine cont de istorie şi de viaţa concretă a comunităţilor va avea mai curând efecte negative.

Responsabilii politicii româneşti ar putea să descopere că refuzul dialogului nu duce niciodată la nimic bun şi că ultimii 9 ani au fost timp pierdut. Dar maghiarii la rândul lor ar avea ocazia să înveţe din Memorandumul de la Cluj că ambiguităţile sunt contraproductive.

Un proiect simplu pentru România

 O veche înţelepciune conservatoare spune că trebuie să se schimbe ceva pentru ca lucrurile să rămână la fel.

Guvernul propune după ani lungi de ezitări o împărţire a ţării pe câteva regiuni mai mari decât judeţele actuale. Ar putea fi opt regiuni, al căror decupaj va fi negociat cu UDMR.

Primul ministru a explicat că numai descentralizarea reală mai poate oferi ţării şansa de a absorbi fondurile europene. Au trecut foarte mulţi ani până când un guvern să înţeleagă acest lucru simplu: dacă regiunile de dezvoltare sunt desene pe o hartă, ele nu au cum să producă proiecte reale, credibile, utile, care să fie finanţate cu bani europeni.

Administraţiile româneşti de până acum s-au complăcut în utopia „centrului atotputernic şi atotştiutor”, până când le-a ajuns cuţitul la os. Comitetele şi comiţiile regionale coordonate de la Palatul Victoria nu au produs nici 10% proiecte valabile şi România riscă să transforme integrarea europeană într-un eşec dramatic.

În esenţă, regiunile actuale de dezvoltare lucrează în aceeaşi ignoranţă faţă de realitatea economică şi socială ca şi mai vechiul Comitet de Stat al Planificării, atâta doar că de data aceasta nu mai există o putere totalitară care să şi aloce fonduri unor proiecte fără viitor.

Politicienii români care au înţeles totuşi bine cum stau lucrurile nu au făcut până acum nimic de teamă că ungurii vor „decupa” Ardealul după dorinţa lor. A fost o teamă iraţională şi după cum se vede cu totul păguboasă. Preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Emil Boc au reuşit, aparent, să depăşească temerile, dar rămâne să vedem cum vor evolua lucrurile.

Regionalizarea şi structura Parlamentului

Subiectul este de importanţă majoră pentru viitorul ţării şi este legat strâns de modificarea Constituţiei. În această privinţă, Puterea şi Opoziţia au propuneri care ar merge foarte bine împreună, dar care, din nefericire, nu s-au întâlnit.

De exemplu, regionalizarea ţării şi descentralizarea reală a administraţiei se bat cap în cap cu propunerea preşedintelui Traian Băsescu de a desfiinţa Senatul. În situaţia în care judeţele/regiunile vor avea un grad mai ridicat de autonomie decât în prezent, ele vor simţi nevoia unei reprezentări la nivelul politicii naţionale.

După ce vor descoperi avantajele libertăţii şi responsabilităţii proprii, după ce îşi vor crea proiecte proprii de dezvoltare şi vor intra în competiţie unele cu altele, vor afla că există probleme care nu pot fi rezolvate decât la nivel naţional în chip solidar şi în urma unor dezbateri parlamentare.

Dar fără o a doua cameră a Parlamentului, vocea regiunilor nu va fi auzită. Aşadar Senatul ca o cameră a regiunilor (propusă de Opoziţie), aşa cum se întâmplă în Franţa sau Spania, ar fi o bună soluţie constituţională. Desigur, cu condiţia ca descentralizarea să fie luată în serios.

Se vede mai clar acum că fără o colaborare între Putere şi Opoziţie nu se pot face paşi înainte în subiectele esenţiale. Stilul „absolut” al puterii actuale face însă colaborarea dificilă, dacă nu imposibilă. La Convenţia Naţională a PDL, Vasile Blaga a avut meritul că a atras atenţia asupra acestui lucru, cu riscul personal de a fi acuzat încă odată de secrete conivenţe cu inamicul politic.

Sistemul de vot şi autonomia regională

Recentele propuneri legate de Constituţie şi de sistemul electoral au la rândul lor consecinţe care nu au fost explorate până la capăt şi care pretind de asemenea o colaborare transpartinică în interes naţional.

Adoptarea sistemului de vot majoritar pe care a contrapropus-o USL nu favorizează interesele actuale ale UDMR. Într-adevăr, într-un sistem majoritar, maghiarii ar reuşi să câştige alegerile uşor în circumscripţiile de mare densitate etnică, dar ar pierde în toate celelalte circumscripţii.

Cu ani în urmă, atunci când preşedintele Traian Băsescu lansa ideea votului majoritar, a fost semnalat riscul ca maghiarii să piardă nivelul actual de reprezentare parlamentară, ceea ce ar putea fi interpretat ca un regres democratic.

Dar dacă România ar avea curajul de a opera o reală descentralizare administrativă, dacă ar crea regiuni care să convină în suficientă măsură şi maghiarilor, atunci nevoia lor de a fi reprezentaţi la nivelul politicii naţionale ar scădea de la sine.

De fapt ambiţia UDMR de a arbitra jocul politic de la Bucureşti se trage mai cu seamă din sentimentul nesiguranţei comunitare. Dacă maghiarii ar avea libertatea de a-şi da mai multe determinări proprii la nivel local, dacă ar miza mai ales pe „guvernarea” locală, ar fi într-o mai mică măsură interesaţi să participe la guvernarea centrală.

Tensiunile create în ultimul timp în jurul autonomiei secuieşti au certe rădăcini istorice, dar sunt cu siguranţă amplificate şi de sentimentul că în România nu se mai întâmplă nimic de multă vreme şi că centralismul moştenit din trecut riscă să se eternizeze.

Or, o veche înţelepciune conservatoare spune că trebuie să se schimbe ceva pentru ca lucrurile să rămână la fel. Responsabilii politicii de la Bucureşti ar putea să înţeleagă de aici că o reală descentralizare a administraţiei ar fi cea mai bună replică la revendicările maximale.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

DW: Serviciile secrete din România: de la perfecţiune la eroare

Image via Wikipedia

Prima operaţiune sub acoperire din istoria CIA-ului a fost decapitată, în iarna lui 1946, de către agenţi secreţi români ajutaţi de colegii lor sovietici. Comandată de către generalii Pentagonului şi folosind reţeaua construită la Bucureşti de către Frank Wisner, cel care avea să conducă un deceniu operaţiunile clandestine ale CIA-ului, operaţiunea încercase să organizeze o mişcare de rezistenţă anti-comunistă.

 La începutul lui 1947, aproape toţi românii care lucraseră pentru americani erau fie morţi, fie închişi. Dacă abia înfiinţatul CIA îşi dovedise slăbiciunea, poliţia secretă română îşi demonstrase perfecţiunea.

Au trecut mai mult de 60 de ani de atunci şi, dacă istoria oficială a CIA-ului conţine suficiente alte episoade ale eşecului devenit public, activitatea poliţiei secrete româneşti (fie că s-a numit Securitate sau SRI) rămâne plină de lauri. Să fie vorba despre o excelenţă profesională perpetuată de-a lungul a şase decenii (performanţă inaccesibilă colegilor americani) sau mai curând despre un control anemic exercitat asupra activităţii serviciilor secrete din România (confort de care, din nou, americanii nu au parte)?

Ca nişte blitz-uri de-o secundă, câteva evenimente recente ne permit să aruncăm o scurtă privire în această lume. La începutul lunii mai, şeful SRI Alba a fost reţinut într-o investigaţie care anchetează sprijinirea unui grup infracţional specializat în furturi de utilaje agricole. În prezent, colonelul SRI, care susţine că totul este o înscenare a procurorilor DIICOT, este anchetat în libertate, fiind suspendat din înalta funcţie pe care a ocupat-o timp de 5 ani.

Un fost deputat şi şef PD-L Constanţa a ajuns să ocupe una dintre cele mai importante funcţii din Ministerul de Interne, cea de secretar general. Laurenţiu Mironescu nu putea fi numit într-o funcţie atât de delicată fără acordul serviciului secret al Ministerului de Interne (DGIPI). Acest acord a fost primit, fără a se ţine cont de implicarea lui Mironescu într-o reţea de contrabandă cu zeci de milioane de euro. În această săptămână, Mironescu a fost arestat de către procurorii DNA, evenimentul putând duce şi la destructurarea ineficientului DGIPI.

Ambele acţiuni s-au desfăşurat cu ştiinţa şi sprijinul unor unităţi speciale din cadrul SRI. Ceva neobişnuit se întâmplă în interiorul serviciului secret din moment ce cutuma ”corb la corb nu-şi scoate ochii” este încălcată. Să fie o luptă pentru putere în interiorul grupărilor din serviciu? Sau mai curând corupţia s-a copt într-atât de mult încât Uniunea Europeană a decis să strângă şurubul? Luna viitoare urmează să fie publicat raportul pe justiţie al Comisiei Europene şi acceptarea României în Schengen depinde în mare măsură de tonul acestui raport. Fiind an preelectoral, miza Schengen rămâne uriaşă.

Dar şi mai interesantă este ieşirea lui Cezar Preda, preşedintele Comisiei de control parlamentar a activităţii SRI. În fiecare an, raportul de activitate al SRI trebuie prezentat în plenul reunit al Parlamentului dar acest lucru nu s-a mai întâmplat din 2007. Atunci când presa a dorit să afle motivele repetatelor amânări, Cezar Preda s-a eschivat de fiecare dată. Asta până marţi, când Preda a declarat că prezentarea acestor rapoarte este o prioritate pentru parlamentari. Ce premieră!

Să nu ne îmbătăm cu apă rece crezând că activitatea serviciilor secrete din România va începe să fie corect şi suficient supravegheată de instituţiile desemnate. O astfel de minune este ocazională chiar şi în Statele Unite, acolo unde dezvăluirile legate de incompetenţa sau corupţia serviciilor secrete nu sunt frecvente. Dar, spre deosebire de România, ele apar totuşi de zeci de ani. Şi un serviciu secret uman, cu erorile şi reuşitele sale, va fi întotdeauna mai dezirabil decât un serviciu secret perfect şi inviolabil.

Autor: Vlad Mixich

Harta saraciei din Romania

Potrivit unei analize realizate de econtext.ro majoritatea judetelor din Romania au avut de suferit de pe urma recesiunii din perioada ianuarie 2009 si finele lui 2010.

Judetele unde economia a crescut

Cea mai mare crestere in aceasta perioada a fost consemnata in Arges. Economia Argesului a crescut cu 3,2 miliarde de lei in cei doi ani, ajungand pana la o valoare de 20,7 miliarde de lei la finele anului 2010! Explicatia poarta un singur nume: Dacia! La capitolul cresteri, a doua pozitie dupa Arges este ocupata de Cluj. Economia Clujului a adaugat in acesti doi ani 2,2 miliarde de lei, iar acum valoreaza 22,2 miliarde de lei. La fel, un singur cuvant: Nokia! Practic, judetele mari, cu o structura industriala destul de dezvoltata au fost pe plus! Sau cele de la granita! In plus, cu cateva exceptii, cele mai multe orase unde economia a urcat sunt din Ardeal. In total, 10 judete au incheiat recesiunea cu un produs intern brut mai mare decat aveau la inceputul ei.

Judetele unde economia a scazut

La polul opus, produsul intern brut a scazut (PIB) in 32 de judete. Cea mai drastica contractie a avut loc in Iasi, unde economia s-a diminuat cu 978 milioane de lei. Al doilea loc este ocupat de Dolj, unde PIB-ul a pierdut 826 de milioane de lei. Surprinzator, Capitala este si ea pe minus, dar pe locul 8 in ierarhia scaderilor, cu 450 de milioane de lei.

Sursa: http://www.econtext.ro

money.ro: Averea imobiliară a României după criză: 11 miliarde de euro în case pe hârtie

Image by Gilderic (Recovering) via Flickr

Autor: Andrada Ghira

 Înainte de criză, dezvoltatorii şi investitorii au avut curaj să cumpere terenuri şi erau bucuroşi să anunţe mii şi mii de locuinţe, de la o zi la alta. Money.ro a identificat 20 de dezvoltatori care au anunţat proiecte mamut şi investiţii majore cumulate de peste 11 miliarde euro, în 83.000 de locuinţe, construite doar pe machete.

ARTICOLE IMOBILIARE

• Averea imobiliară a României după criză: 11 miliarde de euro în case pe hârtie
• UniCredit Business Partner închiriază 10.000 mp în Pipera
• Deficitul de refinanţare al României, 2 miliarde dolari
• Imobiliare.ro: Ce tipuri de proprietăţi rezidenţiale au ieşit din recesiune
• Dinu Patriciu şi-a vândut proprietăţile din Suedia. Vezi cu cât

1. Gan Via – 14.000 locuinţe

Spaniolii de la Granvia au venit cu planuri mari pe piaţa locală, după ce au cumpărat mai multe platforme industriale – Frigocom, Electrotehnica şi Tricodava din Capitală şi un teren de 65 ha în Constanţa. Planurile prevedeau dezvoltarea a 14.000 de locuinţe cu investiţii de 1 miliard de euro, pentru o perioadă de şapte ani. Până în prezent nu s-a construit nimic pe nici una dinfostele platforme, însă anul trecut Gan Via a vândut o parte din platforma Frigocom către Lidl şi va construi pe terenul rămas 66 apartamente în acest an. La Constanţa urma să fie dezvoltat un proiect du 2.900 de locuinţe – Flamenco Residences, care a rămas şi el prins doar în planurile arhitecţilor.

2. Martinsa Fadesa – 7.600 de locuinţe

Unul dintre cei mai mari constructori spanioli, anunţase cel mai mare proiect din România: 7.600 de locuinţe în Stefăneştii de Jos, pe un teren de 64 de ha. Recent, oficialii companiei au declarat pentru Money.ro că se are în vedere demararea lucrărilor de construcţie a unei primei faze de cel mult 100 de locuinţe, anul viitor sau în 2013.

3. European Future Group – 6.500 locuinţe

Investitorul britanic European Future Group avea şi el planuri măreţe pentru bucureşteni: 6.500 de locuinţe pe un teren de 124 de ha la Crevedia, jud Ilfov şi cu investiţii de 1,9 miliarde euro. În tomna lui 2009, compania EFG Crevedia Development a intrat în insolvenţă, iar terenul a fost scos la licitaţie de către lichidatorul judiciar.

4. Dealul Lomb – 6.000 locuinţe

În 2007, dezvoltatorul autohton Impact a câştigat licitaţia pentru construirea unui proiect rezidenţial de 6.000 de locuinţe la Cluj-Napoca, din care 3.200 trebuiau sa fie case, iar 2.500 apartamente. Aportul primăriei oraşului în acest proiect trebuia să fie terenul de 267 ha din zona Dealul Lomb, iar investiţia necesară a fost estimată la 650 mil. euro.

5.  Cartierul Tineretului – 6.000 locuinţe

Un alt plan ambiţios al primăriei din Cluj-Napoca este cel al Cartierului Tineretului, care prevedea şi el, construcţia a 6.000 de locuinţe cu investiţii de peste 500 de mil euro. Partenerul autorităţilor în acest proiect urma să fie Arpad Paszkany, patronul CFR Cluj. Prăbuşirea pieţei imobiliară însă i-a făcut să schimbe destinaţia iniţială a terenului de 203 ha şi să-l transforme într-un parc fotovoltaic.

6. Dimri International – 5.600 locuinţe

Prezenți pe piaţa din România din 2006, israelienii de la Dimri au achiziţionat mai multe terenuri în Bucureşti şi Ploieşti, cu intenţia de a dezvolta 5.600 locuinţe: 3.900 în proiectul Dimri Ghencea Allegro cu investiţii necesare de 400 mil. euro, 1.100 pe un teren din Pipera şi aproximativ 600 la Ploieşti, acestea din urmă fiind în fază de proiectare la momentul anunţului din septembrie 2008.

“Deocamdată proiectul este blocat, însă este posibil să demarăm foarte curând construcţia a 190 de locuinţe în două blocuri. Preţurile vor fi evident mai mici, adaptate pieţei şi zonei, iar compania nu se aşteaptă să scoată profit imediat, ci după un an doi de la finalizare. Acum, finanţarea nu este o problemă, ci cine va cumpăra, pentru că românii nu mai fac ahiziţii din stadiul de proiect”, a declarat pentru MONEY.RO, Simona Toader, singurul reprezentant al companiei în România.

7. Hercesa Imobiliaria – 5.300 locuinţe

Cel mai mare proiect care urma să fie construit de spabioli era cel din Ghencea – 3.500, urmat de Vivenda (Titan), unde din cele 1.400 planificare, a fost finalizată prima fază cu 420de unităţi. În plus, un alt proiect cu 800 de locuinţe era programat să în locul fostei fabrici de pâine Spicul din Bucureşti. Investiţiile estimate pentru aceste trei proiecte, dar şi pentru hotelul Cişmigiu, se ridicau la 600 mil. euro.

8. Westhouse Group – 4.500 locuinţe

2007 părea un an bun pentru investiţii. Compania Rom Real, controlată de investitori britanici şi norvegieni a cumpărat prin subsidiara Westhouse Group 1,2 mil. mp de terenuri cu 140 mil. euro în Bucureşti, Braşov şi Constanţa. Achiziţiile de terenuri prevedeau investiţii de 1,5 mld. euro în 20 de proiecte rezidenţiale până în 2014. Din cauza crizei însă, doar lucrările la proiectul Corallia au fost finalizate, din care compania mai avea de vândut un singur apartament la sfârşitul lui 2010, potrivit raportului financiar.

9. Ablon – 4.000 locuinţe

Ungurii de la Ablon aveau în plan construcţia a 4.000 de locuinţe, dar şi spaţii comerciale şi de birouri. Proiectele prevedeau investiţii de 800 de mil. euro, însă criza a dus la îngheţarea planurilor din România. În 2008, compania începuse lucrările de construcţie pentru proiectul  Sunset Residence din Ghencea, de 2.000 de locuinţe şi cu o investiţie 170 mil. euro, însă acestea au fost oprite în 2009.

10. Housing&Development şi Red Sea Group – 4.000 locuinţe

La sfârşitul lui 2007, companiile Housing&Development şi Red Sea Group au anunţat dezvoltarea a două proiecte rezidenţiale pe piaţa locală, cu un total de 4.000 de locuinţe şi cu investiţii de 500 de milioane de euro pentru o perioadă de cinci-şapte ani.

11. Carmel Investments Group – 3.000 locuinţe

În 2008, israelienii de la Carmel Investments Group au anunţat planuri de investiţii de 400 mil. euro pentru 3.000 de locuinţe şi 50 de vile în Bucureşti şi la Cluj-Napoca. Anul acesta, compania Carmel Land Development, parte a grupului, şi-a cerut insolvenţa.

12. Plusvag Investimentos – 3.000 locuinţe

La începutul lui 2008, Consiliul Judeţean Prahova anunţa parteneriatul public-privat cu firma Plusvag Investimentos care trebuia să investească peste 250 milioane euro într-un proiect cu peste 3.000 de locuinţe şi un mall, totul pe un teren de 102 ha din localitatea Tătărani de lângă Ploieşti. Divergenţele dintre cele două părţi au oprit pornirea lucrărilor de construcţie, iar în martie 2011, Consiliul Judeţean a trecut la executarea companiei portugheze pentru un debit de 3,65 mil. euro, potrivit presei locale.

13. Neocity – 2.700 locuinţe

Un alt proiect care a rămas doar pe planşele arhitecţilor este NeoPeninsula, dezvoltat de Neocity, companie controlată de omul de afaceri Elan Schwartzenberg. Proiectul prevedea construcţia a 2.700 de locuinţe, cu 14 şi 24 de etaje, şi necesita o investiţie de 300 mil. euro.  Recent, Schwartzenberg a declarat că aşteaptă pornirea construcţiei, fără a preciza însă o dată anume, spunând că acest lucru va fi posibil odată cu relansarea creditelor pentru populaţie şi pentru investitori.

14. Tehnogroup – 2.300 locuinţe

Compania Tehnogroup a început în 2008 lucrările pentru proiectul Infinity Residence din Drumul Taberei, care prevedea construcţia a zece blocuri cu un total de 2.300 de locuinţe şi o investitie de 400 mil. euro. În 2009, dezvoltatorul vânduse 60 de apartamente, însă oprirea lucrărilor a dus la returnarea banilor. “Deocamdată nu au reînceput lucrările de construcţie, iar sumele date pentru achiziţionarea apartamentelor au fost returnare”, a declarat pentru MONEY.RO, Nicolae Stângă, directorul companiei Premium Imobiliare, cea care se ocupa de vânzarea proiectului.

15. Globe Trade Center (GTC) – 2.000 locuinţe

După ce a finalizat proiectul Rose Garden, iar lucrările pentru ansamblul FeliCity erau în desfăşurare, compania anunţase dezvoltarea unui nou proiect – Garden of Eden, în Băneasa, care presupunea investiţii de 260 mil. euro.

16.  Eagle Development – 1.500 locuinţe

Compania Eagle Development, subsidiară a Israeli Land Development Company Ltd., a pornit lucrările la fundaţie primelor două blocuri din proiectul Jackob Park, amplasat în apropierea Lacului Dobroeşti, chiar înainte de criză, însă acestea au oprite.

“Momentan proiectul este în stand-by şi acum căutăm finanţare. Compania a investit 20 de milioane de euro până acum şi doreşte să continue lucrările mai departe finanţare de la bancă. Acum aşteptăm răspunsul din partea BCR, dar nu ştim cât durează, o lună, două. În funcţie de răspuns, compania va decide când  va continua  lucrările”, a declarat pentru MONEY.RO, Mihaela Stoica,office manager. Întregul proiect presupune dezvoltarea a 1.476 apartamente în 12 clădiri cu un regim de înălţime de P+14 şi o investiţie de 170 mil. euro. Cei care au rezervat o locuinţă înainte de îngheţarea proiectului şi-au primit banii înapoi.

17. Saphir Group – 1.500 locuinţe

Proiectul North Park Residence urma să fie construit în apropiere de pădurea Băneasa şi presupunea 1.500 de noi locuinţe. Compania israeliană anunţa în 2008 o investiţie de 200 mil. euro, care însă nu a ajuns să se concretizeze.

18. George Pădure – 1.500 locuinţe

După ce a finalizat proiectul Metropolis, care nici acum nu este vândut în totalitate, omul de afaceri şi fostul primar George Pădure, anunţa în mai 2008 un nou proiect, cu 1.500 de locuinţe – Sigma Residence & Gardens. Locuințele urmau să fie construite în Colentina, în parteneriat cu investitori belgieni, iar investiţia se ridica la de 200 mil. euro. În toamna lui 2008 însă, firma care urma să dezvolte ansamblul a intrat în faliment pentru datorii de 18 mil. euro. Anul acesta, George Pădure a anunţat că proiectul este în reorganizare şi o decizie în privinţa acestuia va fi luată în vara acestui an.

19. Ram Global Group – 1.200  locuinţe

Anunţat în 2008, proiectul Casablanca Residence a rămas şi el blocat de criză. Israelienii de la RAM Global vroiau să investească 140 de mil. euro în cele 1.200 de locuinţe din Titan.

20. River Invest – 1.200 locuinţe

Omul de afaceri Ion Rădulea intenţiona dezvoltarea a 1.200 de locuinţe pe platforma Semănătoarea şi a declarat recent nu vrea să construiască şi să rămână cu apartamentele nevândute.