WikiLeaks: ''..România, o țară sălbatică…''

”În România crizele nu sunt materiale, sunt psihologice”

Archive for the ‘Zidul Berlinului’ Category

In sfirsit, am aflat ce este fainosagul! Carne de cal.


Yes, these horses are for eating, and their me...

Yes, these horses are for eating, and their meat is pretty darn yummy. (Photo credit: Wikipedia)

De ani bunI, un spot publicitar ne anunta tifnos ca pateurile si in general conservele produse de ei sunt mai bune decit a altora pentru ca ei, spre deosebire de altii, pun si fainosag in preparatele lor. Asta anuntata de trei ardeleni falosi, care ne mai explicau si ca din inima Ardealului ne vin numai lucuri bune, pe care noi, ceilalti, si in special miticIi, nu avem cum sa le intelegem si sa avem acces la ele. Ieri, compania producatoare si-a retras produsele din magazinele Metro pentru ca ele ar contine carne de cal. Si atunci, pe baza de deductie sudista mi-am dat seama ca de fapt asta-i finosagul=carnea de cal!
Si din nou revin la intrebarea: stie cineva citi cai omoram pe an de s-a umplut intreaga Europa? r1®

Anunțuri

Written by jonbustrom

Martie 17, 2013 at 10:17 pm

Publicat în Zidul Berlinului

Economia gangstereasca. Jürgen Roth despre masiva penetratie a criminalitatii organizate in economia legala – Cultura – HotNews.ro

Written by jonbustrom

Martie 11, 2013 at 11:52 pm

Publicat în Zidul Berlinului

Apocalipsa Cailor


Inceputa in Romania, din Anglia venind, Apocalipsa Cailor vine si face inconjurul Europei si probabil, al lumii. Pornita ca o stire in presa de scandal englezeasca cu origine intr-o tara „exotica”, pe seama careia poti pune toate ororile din lume, ca doar e stiut ca aici, in Romania, de la bautul singelui la micul dejun, la clonatul cardurilor si furatul portmoneelor, tot ce e rau si condamnabil face parte din obiceiurile locurilor si pe seama blamatei Romanii poti pune orice, ca cititorii te cred. Asa ca ziaristii „scolii bbc” au inceput sa toarne la imventii: ca in Romania caii au SIDA si din aceasta pricina au fost exterminati (Romania/SIDA, nu?!), ca au fost interzise carutele si pretul cailor a scazut atit de mult ca i-am taiat pe toti si i-am trimis in UK (Romania/carute) etc. Pe fundal, romanii fiind prezenti alaturi de fratii bulgari in presa din insula ca hoarda migratoare care va albi perfidul Albion.
Bref, intre timp s-a aflat o parte din adevar si anume ca niste afaceristi olandezi au plimbat niste facturi prin UE si carnea de cal plecata cu acte in regula din Romania, a ajuns ca fiind de vita in Franta pe care a livrata-o englezilor direct in lasagne „de vita”!.
Nimic extraordinar! Credeam ca totul se va termina aici, a fost si un articol in The Economist care a facut o analiza pertinenta fenomenului pus pe seama zgirgeniei consumatorului bricatic care se uita la fiecare penny si a lanturilor de supermarketuri care preseaza producatorii sa faca lucruri cit mai ieftine si astfel a aparut calul pe post de vita, diferenta de pret fiind undeva la 1500EUR/to.
Si cind credeam ca totul s-a terminat, caii au aparut din noi! In Spania, Italia, Germania, Polonia… Francezii, care au pocit-o, au hotarit ca nu mai folosesc decit carne de vita din Franta, ca sa nu se mai trezeasca cu vreun cal in farfurie!
Si astfel, ceea ce credeam ca va fi doar un subiect al ziarelor de scandal in UK care atenteaza la imaginea imaculatei Romanii, se pare ca se va transforma intr-un scandal paneuropean si poate chiar mondial are ridica putin valul despre un subiect tabu al civilizatiei noastre: pina la urma, cu ce ne hranim? Dar la aceasta intrebare cred ca vom reveni.
Intrebarea pe care mi-o pun si la care nu am deocamdata un raspuns satisfacator: citi cai mai sunt prin Europa, de au ajuns sa faca parte din meniul zilnic al europeanului, de altfel protejat prin tot felul de supra-reglementari?

Posted from WordPress for BlackBerry

Written by jonbustrom

Februarie 25, 2013 at 12:17 am

Publicat în Zidul Berlinului

Tagged with , , ,

De la capat.


Français : Billet de Banque de 100 lei (1966?).

Am vrut sa-l șterg. Nu am mai scris nimic de foarte mult timp si îmi este din ce in ce mai greu să scriu, sa mai exprima. Imi este foarte greu să înțeleg.

Ceva a rămas neschimbat in tot acest timp.  „…România,  o țară sălbatică…”. Acest fir roșu,  de care nu ne putem desprinde.

Deci,  bine v-am regăsit!

Written by jonbustrom

Februarie 10, 2013 at 10:19 pm

Publicat în Zidul Berlinului

Tagged with ,

businessinsider.com: The 13 People Who Are Destroying The Global Economy


Let’s be crystal clear: we don’t believe any of these people are bad or are intentionally trying to destroy the world. But if there’s one thing that has become obvious, it’s that policy paralysis is a major contributor to the ongoing global economic malaiseWhether it’s in the halls of the U.S. Congress, at the world’s biggest banks, or at the various EU Summits, the actual difficult decisions required to heal the global economy are hampered by numerous divisions. Some of the divisions are ideological. Some are national. Again, we’re not accusing anyone of acting badly, but in pursuing certain interests, the net effect is a world that can’t get on the right path.

Angela Merkel, German Chancellor

Angela Merkel, German Chancellor

Sean Gallup/Getty Images

Position: Chancellor of Germany, 2005-present

Impact: As the German chancellor, Angela Merkel faces routine criticism for her handling of the euro crisis, and her responses to market developments are often viewed as reactive instead of proactive, contributing to a deepening of the crisis.

As the main economic force and largest creditor nation in the euro area, Germany‘s agreement is key when it comes to building consensus among euro area nations on how to move forward. However, as a politician, Angela Merkel’s number one concern is necessarily catering to her political constituency – the German electorate. And the Germans are generally not too thrilled about sending more and more money with less and less guarantees that it will be returned from insolvent countries in the periphery like Greece, Portugal, and Spain.

Just last week, Merkel was quoted as saying that Europe would have no shared total liability for debt „as long as I live,” which was taken as negating a proposal for eurobonds – a construct many believe is the only way to solve the euro crisis.

Francois Hollande, French President

Francois Hollande, French President

AP

Position: President of France, 2012-present

Impact: Francois Hollande is an outspoken voice for greater fiscal integration and debt-sharing measures to be implemented in the eurozone. This has led him into a face-off with German Chancellor Angela Merkel, who opposes such actions. Reuters recently described Hollande as „determined to show he is standing up to Berlin after his predecessor Nicolas Sarkozy was seen as having let Merkel have her way at euro zone crisis talks.”

At the same time, Hollande and his Socialist government are taking measures in France, like lowering the retirement age, that others view as unconstructive in the French government’s relationship with Berlin.

The German magazine Der Spiegel summed up this sentiment as follows:

France’s newly elected Socialist government has just decided to lower the retirement age to 60. From now on, no Frenchman will be forced to work any longer just because it might help kick-start the country’s flagging economy. And there’s no way the French are going to work as long as their poor fellow Europeans in Germany, whose government is obliging them to labor and toil until age 67.

Hans-Werner Sinn, German economist

Hans-Werner Sinn, German economist

Wikimedia Commons

Position: University of Munich Economics Professor and Ifo Institute for Economic Research President, 1999-present

Impact: As head of an influential German think tank, Hans-Werner Sinn is one of the most outspoken academic opponents in Germany to continued bailouts to the eurozone periphery, writing recently that „neither the euro nor the European idea will be saved by the extension of liabilities to banks.”

The Reuters profile of Bild deputy editor Nikolaus Blome says that „Bild has given a lot of space to Hans Werner Sinn…a leading economist who regularly calls for Greece to leave the euro zone. Once isolated and viewed as somewhat absurd – Finance Minister Wolfgang Schaeuble criticized his opinions as nonsense – Sinn’s views are more mainstream now, thanks in part to Bild.”

Sinn also caused a stir in the financial press last summer for his controversial views on TARGET2, a eurozone-wide interbank payment system, with one German correspondent referring to them as an „egregious and disingenuous argument that is factually wrong.”

Ben Bernanke, Fed Chairman

Ben Bernanke, Fed Chairman

AP

Position: Federal Reserve Chairman, 2006-present

Impact: Fed chairman Ben Bernanke has guided the markets through arguably the most important financial crisis of all time – the collapse of the U.S. housing market in 2008 and its knock-on effects on markets around the entire world.

Bernanke has also received criticism from economists like Paul Krugman for not engaging in enough monetary easing to boost the economy further. Krugman wrote recently in New York Times Magazine, „The Fed is supposed to pump up the economy when it’s running too cold, with unemployment high and inflation low. That’s where we are right now, in the Fed’s own estimation. Yet the most recent minutes, from March, show Fed officials unwilling to take any further action to boost the economy.” However, Bernanke denies this premise, passing the buck back to Congress and further hampering the policy response.

Nikolaus Blome, Deputy Editor of the newspaper Bild

Nikolaus Blome, Deputy Editor of the newspaper Bild

N24de

Position: Chief Political Correspondent and Deputy Editor of Bild

Impact: The German newspaper Bild is the most widely circulated paper in Europe and the seventh-most widely circulated paper in the entire world. Nikolaus Blome, as chief political correspondent and deputy editor of the paper, reaches millions of Germans every day with his writing, as well as via a weekly television show in which he discusses current political issues.

Reuters recently profiled Blome, calling him one of the „power brokers with Europe’s fate in their hands.” Bild and Blome’s large German audience are key in tying German chancellor Angela Merkel’s hands in international debate, because they don’t believe the German people should send their hard-earned tax dollars to the Greeks in order to bail them out. This characterization is reinforced by Bild covers that run headlines like „Every Greek pays €1355 a year in bribes.”

The conservative Blome told Reuters that at Bild, there is a „clear editorial consensus that Greece is not going to be rescued the way this is going and that it should probably leave the euro zone at least for the time being.” His stance and that of the paper are contributing to an ongoing conservative influence in Germany that helps tie the hands of German politicians.

President Obama, US President

President Obama, US President

AP

Position: The 44th President of the United States, 2009-Present

Impact: President Obama inherited a historically bad economy. He made several blunders along the way that made it worse than it had to be. First; the initial stimulus package was not large enough. Whether he underestimated the depth of the crisis, or overestimated his ability to pass more stimulus later, he missed an opportunity to shorten the downturn. Now declining public sector spending is holding back an economy that can ill afford additional headwinds.

Some of the President’s policies contribute to the gridlock we’re seeing. Expiration of the Bush Tax cuts, even for those with incomes of more than $250,000 is pretty much a non starter for the President’s political opponents. Insisting inflexibly on that position will only help ensure nothing will get done. 

Additionally, he spent far too long listening to those who insist on austerity during a recession. The President was profoundly invested in the image he created for his campaign of a post-partisan President. In pursuit of that dream, he attempted to compromise with his opponents. Rather than leading to a debt agreement or a new age of bipartisanship, it led to a damaging debt ceiling fight and partisan gridlock. President Obama pursued debt reduction and compromise even when it was clear that it was impossible and the wrong policy decision. 

Timo Soini, True Finns Chairman

Timo Soini, True Finns Chairman

AP

Position: Chairman of the True Finns Party

Impact: As the leader of the largest opposition party in Finland’s parliament and one of the biggest eurosceptics in Europe, Timo Soini is in a position of incredible importance with regard to continued euro bailouts. Finland, just like every other euro area country, is required to sign off on additional assistance to financially troubled peripheral countries like Greece and Spain.

Soini penned a widely read article last year entitled „Why I Don’t Support Europe’s Bailouts,” Soini explained:

It is not the little guy who benefits. He is being milked and lied to in order to keep the insolvent system running. He is paid less and taxed more to provide the money needed to keep this Ponzi scheme going. Meanwhile, a symbiosis has developed between politicians and banks: Our political leaders borrow ever more money to pay off the banks, which return the favor by lending ever more money back to our governments.

Earlier this week, Business Insider reported that „Finland’s government has vowed to block the ESM from actually buying bonds in the secondary market,” a key development from last week’s euro summit that was viewed as positive by markets. If this is the case, there could be further deterioration of the political and economic situation in Europe soon.

Mario Draghi, ECB President

Mario Draghi, ECB President

AP/Riccardo De Luca

Position: President of the European Central Bank, 2011-present

Impact: Many look toward Mario Draghi, as the head of the ECB, for a quick fix to the euro crisis. As Spanish and Italian bond yields have risen past unsustainable levels as of late, there have been calls for the ECB to step in and alleviate market pressures by taking action – perhaps buying bonds on the open market. Not long after the ECB cut interest rates by 25 basis points on Thursday, critics were already saying that such action is not sufficient. Draghi himself said that the rate cuts would have a „muted” impact on the economy because „when demand is weak the transmission of price signals to the aggregated economy is muted.”

Respected hedge fund manager and commentator Bill Fleckenstein recently opined that the big problem with crisis management in the eurozone right now is that Draghi and the ECB are „unwilling to use the printing press with reckless abandon.” Time will tell if the central bank chief’s hand is eventually forced.

Maria Fekter, Austrian Finance Minister

Maria Fekter, Austrian Finance Minister

Wikimedia Commons

Position: Finance Minister of Austria, 2011-present

Impact: Maria Fekter came under fire in June for suggesting that Italy may be next to need a bailout.

Despite her role as a European finance minister she has a tendency to make wild statements that are designed to play to domestic Austrians, even if they undermine European stability.

Regardless of how „real” one thinks her talk may be, the point is that many believe she should probably be letting someone else say it. When she made the comments about Italy, she was called out by Italian Prime Minister Mario Monti, who described her remarks as „completely inappropriate.”

Grover Norquist, tax lobbyist

Grover Norquist, tax lobbyist

Gage Skidmore via WIkimedia Commons

Position: Founder and President of Americans For Tax Reform, 1985-present. 

Impact: Norquist has done more than just about anyone to entrench partisan gridlock.

He’s done it by getting 95 percent of Republican congressmen to sign a „Taxpayer Protection Pledge.” These congressmen have pledged to oppose any effort to increase marginal income tax rates for individuals and businesses, and oppose reduction or elimination of deductions and credits unless matched by a reduction in tax rates. 

This tiny piece of paper has made a bipartisan agreement on debt reduction all but impossible. Republicans are insisting that the deficit be reduced through spending cuts alone. Democrats respond that tax cuts contributed to the deficit, and demand that austerity be balanced by tax increases. The deadlock extends to other legislation as well. The economy needs help, but with every proposed bill the same problem arises. We need to pay for it somehow, but raising taxes or closing loopholes is off the table due to Norquist’s pledge. The ability of our politicians to compromise and work together has been broken. 

Eric Cantor, House Majority Leader

Eric Cantor, House Majority Leader

Position: U.S. Representative for Virginia’s 7th Congressional District, 2001-present, House Majority Leader , 2011-present. 

Impact: Cantor is the number two Republican in the House, behind only John Boehner. He is considered a quasi leader of a particular ideological faction of the Republican party that insists on immediate austerity and no tax increases.

Cantor’s continued insistence on austerity helped derail a „grand bargain” on debt reduction between President Obama and John Boehner, could contribute to an inability to avert the fiscal cliff, and might lead to another round of damaging debt limit brinkmanship .  

David Cameron, UK Prime Minister

David Cameron, UK Prime Minister

Getty / Dan Kitwood

Position: Prime Minister of the United Kingdom, 2010-present

Impact: The United Kingdom is in a tough economic spot. Its proximity to and trade ties with Europe make it vulnerable to the continent’s woes. However, David Cameron’s insistence on austerity has stifled the government’s response, helping drive the country into a double dip recession. 

Cameron bought into the repeatedly disproved idea of „expansionary austerity,” that cutting debt in the short term would be rewarded by the increased confidence of investors. It is a theory that consistently fails the test of reality. Cameron’s continued insistence on the policy hurts the economy now, and will continue to do so in the long run due to hysteresis. He is politically unable to change his position, due to pressure from Labour and the Liberal Democrats, creating a gridlock in the U.K. as well. 

Ron Paul, Texas Congressman

Ron Paul, Texas Congressman

Flikr

Position: U.S. Representative for Texas’ 14th Congressional District, Candidate for the Presidency of the United States

Impact: Ron Paul’s contribution to the gridlock has been to push the debate on monetary policy so far to the right that even mainstream Republicans are becoming anti-Fed. 

His continued insistence on slashing Government spending has informed the Tea Party movement, and any Republican member of Congress that strays too far from their orthodoxy is likely to be challenged in a primary. His rhetoric on returning to the gold standard has politicized the Federal Reserve, helping to constrain Ben Bernanke’s actions. He is retiring from Congress in January, but he will continue to use his strong grassroots network to push for smaller government.

Wulff, presedintele Germaniei: Libertatea nu poate fi învinsă


Christian Wulff, German President, hold a pres...

Image by European Parliament via Flickr

Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, a făcut un apel la promovarea democraţiei şi drepturilor omului în lume, cu ocazia comemorării a 50 de ani de la construirea Zidului Berlinului.

Amintirea nedreptăţilor provocate de Zid ne obligă să nu-i uităm pe cei care luptă pentru libertate, democraţie şi drepturile omului, a declarat şeful statului german la Berlin, în discursul rostit la ceremonia principală care marchează această zi.

„Avem misiunea de a ne asigura că istoria nu se va repeta”, a arătat preşedintele german.

Wulff a evocat şi căderea Zidului, în noiembrie 1989, un moment de curaj în istoria Germaniei. Zidul nu a căzut, ci a fost dărâmat, a spus Wulff. Şi astăzi pot avea loc schimbări şi poate fi sporită libertatea în Germania, a adăugat el. Modalităţi în acest sens ar fi integrarea mai bună a imigranţilor şi reducerea inegalităţilor sociale.

„Sfârşitul Zidului trebuie să ne dea curaj: istoria acestuia a fost scrisă de oameni. Zidul nu a căzut, ci a fost dărâmat. Putem schimba lucrurile. Putem face eforturi pentru sporirea libertăţii în ţara noastră reunificată. Aceasta înseamnă azi înainte de toate să le dăm tuturor ocazia să se exprime liber. Trebuie să-i integrăm mai bine pe cei care au venit la noi, trebuie să sporim şansele tuturor de a se realiza în societate.”

«S-a dovedit încă o dată că, până la urmă, libertatea nu poate fi înfrântă», a subliniat preşedintele federal. El a amintit cuvintele primarului Berlinului de Vest din trista seară de 13 august 1961, Willy Brandt, devenit apoi cancelar federal. Acesta le-a transmis încă de atunci cetăţenilor din fosta RDG că oamenii nu pot fi ţinuţi niciodată pentru prea mult timp în sclavie.

„Zidul a fost ridicat împotriva propriului popor. A fost expresia fricii de propriul popor. Starea lumii pentru care acest zid a fost un simbol părea pentru mulţi de neschimbat. Dar s-a dovedit încă o dată că libertatea nu poate fi învinsă. Niciun zid nu poate rezista pe termen lung dorinţei de libertate. Violenţa exercitată de o minoritate nu are şanse în faţa voinţei celor mulţi de a fi liberi.”

Wowereit: 13 august 1961, ziua cea mai tristă

În discursul rostit cu ocazia comemorării a 50 de ani de la ridicarea Zidului Berlinului, primarul capitalei germane Klaus Wowereit le-a mulţumit militanţilor pentru drepturile omului din fosta RDG şi mişcărilor pentru libertate din Europa de Est. Aceştia ar fi deschis drumul spre eliminarea divizării germane, a spus Wowereit sâmbătă la Berlin.

El i-a mulţumit în special fostului şef de stat sovietic Mihail Gorbaciov şi a descris ziua de 13 august drept cea mai tristă în istoria recentă a Berlinului. Wowereit a amintit de numeroasele persoane care şi-au pierdut viaţa încercând să treacă spre Vest.

„Ne amintim azi de cea mai tristă zi în istoria recentă a Berlinului. Bernauer Straße este, mai mult decât alte locuri, un simbol al tragediei separării oraşului nostru. Nimic nu a mai fost la fel după 13 august 1961. Am fost martori neputincioşi atunci la cimentarea divizării metropolei noastre de către un regim totalitar. Am fost şocaţi şi mulţi au încercat să treacă în Vest în ultima secundă. Imaginile de atunci sunt şi azi foarte emoţinante. Ele ne amintesc de dorinţa de libertate a berlinezilor şi arată lipsa de omenie şi nedreptatea pricinuite de Zid. Pe mine personal, această amintire amară mă obligă să lupt mereu împotriva totalitarismului sub orice formă.”

„Ne amintim azi şi de numeroşii oameni din lumea întreagă care au fost alături Berlinului în clipele grele. De John F. Kennedy, care ne-a dat curaj declarând ‚Eu sunt un berlinez.’ Mulţumim activiştilor pentru libertate est-germani, sprijiniţi în eforturile lor de Biserica Evanghelică. Mulţumim revoluţiilor paşnice şi mişcărilor de eliberare de dictatura comunistă din Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia. Acestea au pregătit calea pentru anularea separării noastre. Şi pentru faptul că schimbarea a fost una paşnică trebuie să-i mulţumim în mod special cetăţeanului nostru de onoare: Mihail Gorbaciov.” R1®

Written by jonbustrom

August 16, 2011 at 9:25 am

Pilotii orbi – Mircea Eliade – 1937


Мircea Eliade

Image via Wikipedia

Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred cã este o crimã care nu va putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal.

Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze. […]

Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia . Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!

Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându- le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.

Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã în mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, sãracii cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru odatã cu introducerea secarei ( la sfârsitul Evului Mediu ), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi cu peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã.

Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.

…Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.

Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã n- are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini – nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria…

Cã pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]

Written by jonbustrom

Aprilie 13, 2011 at 12:02 am