WikiLeaks: ''..România, o țară sălbatică…''

”În România crizele nu sunt materiale, sunt psihologice”

DW: Serviciile secrete din România: de la perfecţiune la eroare


Romanian Intelligence Service.

Image via Wikipedia

 La începutul lui 1947, aproape toţi românii care lucraseră pentru americani erau fie morţi, fie închişi. Dacă abia înfiinţatul CIA îşi dovedise slăbiciunea, poliţia secretă română îşi demonstrase perfecţiunea.

Au trecut mai mult de 60 de ani de atunci şi, dacă istoria oficială a CIA-ului conţine suficiente alte episoade ale eşecului devenit public, activitatea poliţiei secrete româneşti (fie că s-a numit Securitate sau SRI) rămâne plină de lauri. Să fie vorba despre o excelenţă profesională perpetuată de-a lungul a şase decenii (performanţă inaccesibilă colegilor americani) sau mai curând despre un control anemic exercitat asupra activităţii serviciilor secrete din România (confort de care, din nou, americanii nu au parte)?

Ca nişte blitz-uri de-o secundă, câteva evenimente recente ne permit să aruncăm o scurtă privire în această lume. La începutul lunii mai, şeful SRI Alba a fost reţinut într-o investigaţie care anchetează sprijinirea unui grup infracţional specializat în furturi de utilaje agricole. În prezent, colonelul SRI, care susţine că totul este o înscenare a procurorilor DIICOT, este anchetat în libertate, fiind suspendat din înalta funcţie pe care a ocupat-o timp de 5 ani.

Un fost deputat şi şef PD-L Constanţa a ajuns să ocupe una dintre cele mai importante funcţii din Ministerul de Interne, cea de secretar general. Laurenţiu Mironescu nu putea fi numit într-o funcţie atât de delicată fără acordul serviciului secret al Ministerului de Interne (DGIPI). Acest acord a fost primit, fără a se ţine cont de implicarea lui Mironescu într-o reţea de contrabandă cu zeci de milioane de euro. În această săptămână, Mironescu a fost arestat de către procurorii DNA, evenimentul putând duce şi la destructurarea ineficientului DGIPI.

Ambele acţiuni s-au desfăşurat cu ştiinţa şi sprijinul unor unităţi speciale din cadrul SRI. Ceva neobişnuit se întâmplă în interiorul serviciului secret din moment ce cutuma ”corb la corb nu-şi scoate ochii” este încălcată. Să fie o luptă pentru putere în interiorul grupărilor din serviciu? Sau mai curând corupţia s-a copt într-atât de mult încât Uniunea Europeană a decis să strângă şurubul? Luna viitoare urmează să fie publicat raportul pe justiţie al Comisiei Europene şi acceptarea României în Schengen depinde în mare măsură de tonul acestui raport. Fiind an preelectoral, miza Schengen rămâne uriaşă.

Dar şi mai interesantă este ieşirea lui Cezar Preda, preşedintele Comisiei de control parlamentar a activităţii SRI. În fiecare an, raportul de activitate al SRI trebuie prezentat în plenul reunit al Parlamentului dar acest lucru nu s-a mai întâmplat din 2007. Atunci când presa a dorit să afle motivele repetatelor amânări, Cezar Preda s-a eschivat de fiecare dată. Asta până marţi, când Preda a declarat că prezentarea acestor rapoarte este o prioritate pentru parlamentari. Ce premieră!

Să nu ne îmbătăm cu apă rece crezând că activitatea serviciilor secrete din România va începe să fie corect şi suficient supravegheată de instituţiile desemnate. O astfel de minune este ocazională chiar şi în Statele Unite, acolo unde dezvăluirile legate de incompetenţa sau corupţia serviciilor secrete nu sunt frecvente. Dar, spre deosebire de România, ele apar totuşi de zeci de ani. Şi un serviciu secret uman, cu erorile şi reuşitele sale, va fi întotdeauna mai dezirabil decât un serviciu secret perfect şi inviolabil.

Autor: Vlad Mixich

Written by jonbustrom

Mai 30, 2011 la 11:56 am

%d blogeri au apreciat asta: