WikiLeaks: ''..România, o țară sălbatică…''

”În România crizele nu sunt materiale, sunt psihologice”

DW: Cine conduce lumea?


Veche de cînd lumea, întrebarea este chiar titlul cărţii istoricului Ian Morris. În cele aproape 700 de pagini, autorul descrie şi comentează cursa pentru supremaţie între vest şi est, începută cu 15 mii de ani în urmă.

 Schimbările în evoluţia istoriei sunt determinate de oamenii leneşi, lacomi, anxioşi care încearcă să-şi trăiască viaţa pe căi mai uşoare, mai profitabile şi mai sigure. Aceasta este „axioma Morris” –enunţată provocator şi cu ostentativă ironie într-un interviu acordat revistei DER SPIEGEL de însuşi Ian Morris, autorul cărţii „Cine conduce lumea. Cum deţin civilizaţiile supremaţia şi de ce o pierd”, proaspăt apărută la editura Campus.

Frica împinge omenirea înainte

Profesorul britanic predă la renumita Universitate californiană Stanford, şi-a creat un renume internaţional în arheologie, este specializat în istoria Greciei antice. În incitanta panoramă a competiţiei civilizaţiilor de-a lungul a 15.000 de ani, Ian Morris demonstrează şi convingătoare înclinaţii evoluţioniste şi un academic şi bine dozat spirit de frondă, manifestat şi în ipoteza potrivit căreia: marile salturi au loc atunci cînd vremurile grele reclamă măsuri radicale. Frica este cea care ne împinge înainte. Istoria este o succesiune de adaptări la o lume care ne confruntă neîncetat cu noi probleme.

Este un punct de vedere determinist, care i-a împins pe cîţiva dintre interlocutorii care au stat de vorbă cu autorul acestei noi istorii globale a omenirii să-i reproşeze o viziune marxistă asupra evoluţiei, pe care de altfel Morris nici nu o respinge întru totul.

Într-un interviu publicat de astă dată în NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, Ian Morris crede căputem trage două învăţăminte din lecţia istoriei. Există o tendinţă pe termen lung, precum ascensiunea occidentului ca forţă dominatoare. Această tendinţă poate fi proiectată şi în viitor. Pe de altă parte însă, acestor tendinţe majore li se opun forţe contrarii, care le pot submina.Dezavantajul prognozelor este că majoritatea lor iau în calcul doar una dintre tendinţe. Marx credea că poate determina mersul istoriei pînă la societatea fără clase. Alţii se concentrează pe schimbările pe termen scurt, precum criza financiară, deducînd de aici că nu există nici un fel de tendinţe. Ambele concluzii sunt false.

Demersul lui Ian Morris se înscrie, ca intenţie, în tradiţia filozofiei istoriei. Ca metodă însă, el este factologic-speculativ şi „arheologic”. Din cioburile trecutului se lasă dedusă configuraţia viitorului.

Cheia viitorului se află în trecut

Încercînd să explice îndelungata supremaţie a occidentului, dar şi reînălţarea la orizontul mileniului trei a orientului asiatic, autorul se întoarce la startul dat în urmă cu 15.000 de ani în cursa istoriei, ia în calcul factori geografici, climatici, sociali, propunînd un index al dezvoltării, al adaptării societăţii la condiţiile lumii exterioare: exploatarea energiei, urbanizarea, prelucrarea şi difuzarea informaţiilor, ca şi eficienţa strategiilor militare.

Leagănul civilizaţiei apusene este amplasat în bazinul mediteranean, timp de două mii de ani ea se menţine în fruntea cursei, după care, în jurul anului 500, răsăritul îi ia locul, dar numai pînă în jurul lui 1800. Descoperirea maşinii cu aburi şi industrializarea rapidă readuc occidentul în poziţie fruntaşă.

În următoarea etapă a cursei, pendulul supremaţiei bate, conform principiului corsi e ricorsi, din nou spre orientul care îndeplineşte condiţiile prevăzute de indexul de dezvoltare conceput de autor: mega-urbanizarea, explozia noilor tehnologii informaţionale şi de comunicare, exploatarea şi consumul de energie, dar şi noi strategii şi forme de război, precum cyberwar.

Toate la un loc vor determina, în jurul anului 2100, modificări fundamentale ale civilizaţiei umane şi ale mediului. Ian Morris nu este singurul care împărtăşeşte această viziune, pe cale de a se împlini deja: supremaţia Americii apune, la zenit se ridică China.

Succesul poate fi cauza eşecului

În scenariul măririi şi decăderii civilizaţiilor, survine un factor major ce poate da complet peste cap întreaga evoluţie. Ian Morris emite teorema impasului ecologic: nevoia de energie a dezvoltării hiperdinamice a civilizaţiei nu mai poate fi satisfăcută prin tehnologia disponibilă, ceea ce va duce nu la o stagnare, ci la un recul dramatic, radical, la prăbuşirea şi dispariţia unor ample segmente de cultură şi civilizaţie. Secole vor trece pînă cînd noile forme de civilizaţie vor ajunge la stadiul de dinaintea impasului. Paradoxala formulă imaginată de Ian Morris ar suna astfel: succesul poate fi cauza eşecului.

Raţionamentul istoricului fiind în esenţă unul dialectic, rezultă că în acest joc al măririi şi decăderii civilizaţiilor intervin situaţii în care avantajul poate fi, temporar, şi de partea celor înapoiaţi.

Excelenta primire de care a avut parte, deja în avanpremieră, scrierea lui Ian Morris în paginile presei culturale se datorează calităţilor intrinseci ale studiului, dar şi nevoii tot mai accentuate a cititorilor de a avea, în stadiul globalizat al evoluţiei omenirii, o viziune diacronică şi globală asupra propriei istorii.

Cît despre întrebarea cine conduce lumea, tot într-un interviu, Ian Morris a dat următorul răspuns: nimeni.

Autor: Rodica Binder

Written by jonbustrom

August 9, 2011 la 5:38 pm

%d blogeri au apreciat asta: